Salut! Ma bucur tare mult ca esti aici. O sa incerc sa fiu succinta, ca sa nu ne pierdem in detalii neimportante si sa nu devin prea sentimentala.
Am 39 ani si practic yoga zilnic. Am o practica solicitanta, dar despre asta mai tarziu. Nu am facut podul de sus, spagatul sau sfoara niciodata in copilarie. Nici macar roata nu o faceam cum trebuie. Asta nu m-a impiedicat sa incerc si sa incep yoga.
Prima mea intalnire cu o clasa de yoga a fost la Ashtanga, cu Erica Nagy, care mai tarziu m-a ajutat sa parcurg primul curs de teacher training. E adevarat ca deja aveam o disciplina in zona sportiva: alergam de aproximativ 8 ani semi-maratoane si maratoane ca hobby. Alergarea mi-a deschis o poarta spre mintea mea, aveam senzatia ca in timp ce si dupa ce alerg gandurile se limpezesc si pot sa le articulez fara sa ma prind in hatisul lor. Yoga mi-a oferit o conexiune cu inima si cu fiinta mea, de asta e uneori delicat sa descriu ce inseamna/face yoga pentru mine.
Cu 10 ani in urma, traiam aproape exclusiv pentru exterior, pentru cei din jur, pentru ce se intampla in jurul meu. Imi doream foarte tare sa fac pe toata lumea fericita, convinsa ca atunci o sa ma simt implinita. Mi-am dorit foarte tare un copil pe care l-am facut cu cel mai minunat barbat pe care viata mi l-a scos in cale - barbat pe care singura nu as fi fost in stare sa il aleg dupa criteriile care imi guvernau viata la 20 de ani. Copilul a fost centrul universului meu, al nostru si totul parea ok asa. Pana intr-un moment, cand m-am trezit brusc si mi-am dat seama de 2 lucruri: ca nu pot sa-mi inspir copilul sa faca ceva cu pasiune daca nu ii ofer un model in acest sens si ca el creste si are nevoie de spatiul lui, trebuie sa ia distanta fata de mine, de noi. Si eu trebuie sa-l las. Si atunci a urmat intrebarea: care mai e scopul meu?
Revelatia a venit intr-o zi cand il ajutam pe Eric la teme. Avea de facut o compunere, un eseu despre partintii lui si trebuia sa ii descrie. Si a scris "My dad is an actor, he is smart and funny. And my mom has curly hair, braces (aveam aparat dentar atunci) and likes to paint her nails blue." Ta- daaa! Wake up call. In inocenta lui minunata, avea dreptate. A uitat sa scrie ca alerg, probabil ca nu i se parea suficient de interesant, iar diferitele mele joburi nu erau deloc relevante pentru ca se petreceau aproape exclusiv la locul de munca unde nu ma vedea, deci practic nu existau. Munceam uneori de acasa dar nefiind un job vocational, nu vorbeam despre asta, nu ma preocupam. La noi acasa munca mea nu prea exista.
Bun. Long story short, tipul asta minunat cu care m-am maritat eu la 23 de ani, dupa 2 ani de relatie in care niciunul dintre noi nu credea pentru ca paream extrem de diferiti, mi-a zis ca poate ar fi momentul sa iau o pauza de la joburile astea, sa ma gandesc ce imi aduce bucurie si ce vreau eu sa fac de fapt cu pasiune. Ma gandisem de multe ori la asta, dar nu mi-am permis niciodata sa iau o pauza, sa ma gandesc. So I did.
Am citit mult - am cativa prieteni psihologi si psihoterapeuti care recomandau (si recomanda in continuare) carti foarte interesante. Am citit tot ce am putut. Au urmat o gramada de momente de "Aaaaah" si A-haaaa". Si liniste. Si fericire. Si in sfarsit impresia ca am gasit drumul.
In contextul asta a aparut yoga, intai ca o metoda de relaxare dupa alergarea de weekend care aproape intotdeauna era foarte lunga. Dupa care yoga took over. Incetul cu incetul.
Si am facut primul curs de teacher training - unde ma asteptam la un bliss continuu de 6 luni si unde l-am intalnit pe Mukesh Kothari, profesor indian stabilit la Budapesta, care nu stia de fel ce inseamna cuvantul"soft". Si nici "bliss" asa cum il intelegem noi.
Dupa teacher training, m-am aruncat cu capul inainte, asa cum m-a sfatuit Mukesh, si am inceput sa predau clase de yoga la mai multe studiouri din Bucuresti. Ashtanga a fost prima mea clasa de yoga, Ashtanga a fost practica mea preponderenta in timpul teacher trainingului si dupa. La Ashtanga reveneam ori de cate ori simteam nevoia sa ma reconectez cu mine, sa ma ancorez in prezent.
Intre timp am facut un curs minunat de Vinyasa Yoga cu doua profesoare pe care le iubesc, Rachel Berryman si Nadine Sharkey, alt curs de Yin & Restorative Yoga si filosofie si meditatie. Am avut clase - multe in primii 2 ani, apoi mai putine pentru ca simteam nevoia sa-mi gasesc calea. Sunt multe cai in yoga, multe abordari. Toate sunt interesante si au farmecul lor, dar pentru mine Ashtanga, cu seria ei fixa de posturi si cu repetitivitatea ei, are ceva special.
Anul trecut a fost un an plin, ne-am mutat in alta casa, copilul a avut examenul de capacitate si intrarea la liceu. A fost haos. In tot acest haos, aveam nevoie sa ma tin de ceva. Si acel ceva a fost, din nou, Ashtanga. De atunci si pana astazi nu am mai ratat nicio zi de practica (in afara duminicilor, cand e oficial "rest day") si e minunat. Senzatia de limpezime si claritate pe care o am dupa practica, indiferent cat de obosita sunt sau cat de grea a fost practica in ziua respectiva, e de neegalat.
Asa ca iata-ma. Practic in fiecare zi, de cel putin doua ori pe saptamana merg la studio pentru clasele de Mysore, particip la toate clasele online ghidate de Sharath Jois si de aproape 4 luni fac cursuri de Ashtanga cu David Robson si Jelena Vesic si ma bucur ca am ocazia sa predau celor care sunt interesati de cum este si ce face aceasta practica de Ashtanga.
Despre Ashtanga mai tarziu si mai tot timpul :)
